Virgil Teodorescu – Uneori Casele

Uneori casele se înmulțesc prin sciziparitate
luând forme pe care nimeni nu le-ar fi bănuit,
unele semănând cu o pară de foc,
altele cu un condor obosit.
Pe când cei doi intruși întinși pe paie
pun la cale cu mijloace proprii
și procedee care aparțin logicei infantile
sau invocației antice
construcții fabuloase.
Pe plaja nesfârșită scapără în zare dinții lupoaicei gata de atac,
turmă de oi lehuze,
micile scoici spânzură de plantele marine
ca niște inele de logodnă.
Turma de oi conține o altă turmă de oi de culoare liliachie,
răsturnate, dar mereu dornice de imașuri verzi,
de imașuri sărate, de imașuri alpine,
cataracte ierboase prăvălite-n ocean,
magnifice soluții ale febrei,
și virusul așteaptă cu nerăbdare clipa
când va intra în intestinul umbros, elastic și placid,
sub candelabrele fraterne, printre oglinzile de cuarț,
meandrele cernite de rumegușul apei,
acolo unde zi și noapte bubuie toba uriașă din piele dublă de maimuță.
Pe când cei doi intruși întinși pe paie
pun la cale cu mijloace proprii teribilul duel al locațiunii,
în urma căruia casele se vor înmulți prin sciziparitate
luând forme pe care nimeni nu le-ar fi bănuit.