La vârsta noastră, mai purtăm în inimi
Mulțimi de socluri goale de frumos,
Pe care-am pus în depărtare idoli,
Dar viața, judecându-i, i-a dat jos.
Avem și-acum mulțimi de subterane
Pe care-n stânci, cu gândul le-am săpat,
Care duceau de mult către iubire,
Dar vremea-n goană ni le-a astupat.
Și drumuri încă și-acum sunt destule,
Dar fiindcă-s ani de când nu le-am mai mers,
Tot așteptând, s-au cufundat în noapte
Și singure cu mâna lor s-au șters.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra pierderii idealurilor și a oportunităților ratate odată cu trecerea timpului. Vorbește despre deziluzia față de idoli și despre drumurile către iubire care au fost astupate de goana vieții, lăsând un sentiment de regret și nostalgie.