Ce sărac, lipsit de floare,
Primăvara bradul pare!
Nu-ți atârnă la ureche,
Vara, vișine pereche…
Și nici toamna-n coș nu-ți pune
Mere, piersici mari sau prune…
Dac-ar crește în livadă,
Ca alți pomi, să deie roadă!
Dar pe stâncile cărunte,
Lui îi place, sus, la munte,
Cu-ale lui zburlite ace
Veverița să se joace.
Și din pisc, măcar nu-i pasă
De furtună și vântoasă!
Totuși, om în lume nu e
Vorbă rea de el să spuie.
Și nici pomul din poveste
Mai slăvit ca el nu este!
Căci o dată-n an, în taină,
Se-nveșmântă-n mândră haină.
Și în orice casă vine
Încărcat cu mandarine.
Și pe orice creangă-ntinsă,
E o luminiță-aprinsă.
Și-n lucirea-i jucăușă
Vezi și-un glob, vezi și-o păpușă.
Sensul versurilor
Piesa descrie bradul în diferite anotimpuri, subliniind lipsa roadelor sale, dar și rolul special pe care îl are de Crăciun, când devine un simbol al bucuriei și al luminii. Se evidențiază unicitatea și importanța bradului, în ciuda aparenței sale modeste în restul anului.