Victor Eftimiu – Serenadă

Deschide fereastra, iubito,
Apari în balconul cu flori
Mai albă ca florile albe,
Mai blondă ca blondele zări.
Colane de perle se-nșiră
Pe cerul albastru și clar,
Deschide fereastra, iubito,
Să-ți dau toată noaptea în dar….
Zefirii prin ramuri s-alungă,
Parfume în noapte plutesc,
Adaugă nopții parfumul
Și farmecul tău pământesc.
Cântarea pe strune suspină,
Balconul rămâne pustiu
Deschide fereastra, iubito,
Căci mâine va fi prea târziu…

Sensul versurilor

O declarație de dragoste nocturnă, plină de dorință și regret. Persoana imploră iubita să apară, exprimându-și sentimentele înainte să fie prea târziu.

Lasă un comentariu