Victor Eftimiu – Scrisorile Trimise Altădată

Scrisorile de-atunci, amintitoare
De toate câte fură între noi,
Răvașele ce ți le-am scris odată
Mi le-ai trimis acuma înapoi.
Le recitesc, și una câte una
Îmi vin în minte zilele de ieri,
În stoluri mari, cu păsări felurite:
Speranțe verzi și palide dureri….
Scrisorile trimise altădată
Dezgroapă acum trecutul depărtat:
Le-am scris chiar eu? Ți le-am trimis chiar ție?
Și tot ce-mi spun a fost adevărat?.
Pe cea dintâi ți-am scris-o într-o seară
Când nu știam că-ncepi să mă supui,
Când dorul meu, sfios ca vioreaua,
Eu nu-l încredințasem nimănui….
Eram în cer când ți-am trimis scrisoarea
În care-ți mulțumeam că mi-ai zâmbit;
Plângeam nebun când ți-am trimis pe-aceasta,
Cea roză ți-am închis-o fericit….
Aud și-acum doinind privighetoarea
Într-un amurg senin, duios de Mai,
Când adunam din suflet versuri triste
Să-mi știi și tu durerea că plecai….
Și parcă văd pâraiele de raze
Ce se vărsau din lună pe pământ,
Când îți scriam că numai pentru tine
Voi căuta de-acuma să mai cânt….
Colea, ți-am scris ce mult mă întristează
Tomnaticele adieri ce vin
Și cât de mult mi-e dor de primăvară,
De-o floare și de-un petic de senin….
Răvașul pal, răvașul de adio,
Era o iarnă grea când ți l-am scris, —
Simțeam de mult, de mult că te pierdusem
Și-n el plângeam sfârșitul nostru vis….
Răvașele de-atunci, îmbălsămate
Cu vag parfum de floare și de fân,
Răvașele pe care odinioară
Le-ai sărutat și le-ascundeai în sân,.
Scrisorile trimise altădată
Le strâng din nou și le arunc în foc,
Iar ochii mei, udați o clipă-n lacrămi
Uscați, privesc al flăcărilor joc….
Acuma scad și-acum se-nalță iară,
Prin ele trec luminile din cer,
Luminile ce scânteiau deasupra-mi
Când te visam, când te doream, stingher….
Prin ele trec și soarele și luna
Și stelele ce-au luminat cândva
În calea-ndrăgostitului de raza
Tremurătoare, din privirea ta.
Se-nalță iar și scad apoteoză
Cu focul roș din ce în ce mai pal —
Se-nalță iar și scad, ca să îngroape
Un nou amor — ca lumea de banal…