Când văd pe maidane copiii zvârlind
Cu grele buhoaie în rontul de bile,
Sau alţii, ochind în arşice cu ichiuri de plumb,
Sau alţii, cercându-şi norocul la groapa cu nuci.
Când văd pe maidane copiii zburdând,
Sărind şi ţipând sau râzând ca nebunii,
Mă prinde-o tristeţe adâncă şi-o milă
De cel care-am fost altădată – copilul.
Mă văd printre dânşii sfios, visător,
Cercându-mi zadarnic norocul la bile,
Ochind, totdeauna, arşicile-alături.
Fugind după zmeul uşor, dintr-o coadă,
Furat de Culae cu zmeul din patru.
Când văd pe maidane copiii jucând
În soarele vesel al zilei de vară,
Zăresc strecurându-se pală-ntre dânşii
Fantoma pierdutei copilării.
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia și tristețea adultului care privește copiii jucându-se și își amintește cu melancolie de propria copilărie pierdută. El se vede pe sine ca un copil timid și visător, incapabil să se bucure pe deplin de jocurile copilăriei.