În fiecare dimineață când mă trezesc
Privesc spre geam și văd un cer înnorat
Mă uit la ceas și văd că e deja târziu
Dar nu prea am chef să mă scol din pat
Și poate ar fi mai bine pentru mine să te uit
Și să îmi văd de viața mea
Dar nu pot… deși aș vrea
Mă hotărăsc într-un târziu și mă ridic din pat
Când mi se face poftă de o cafea
Privesc în gol și n-are rost să mă mint
Sunt doar o frunză-n gând fără de ea
Nu-mi fac iluzii… nici speranțe
Că aș putea trăi așa
Nu mai pot… deși aș vrea.
Prea tare… mă doare
Ecoul anilor pe care i-am pierdut
O rază… de soare
E clipa care mă mai leagă de trecut.
Și ziua trece ca și cum nu s-a întâmplat nimic
Și într-adevăr ce s-ar putea întâmpla
Privesc în gol și văd secundele cum trec
Nu știu ce ne-ar mai putea salva
De atâta nepăsare-n mine
Și aș striga dacă aș putea
Nu mai pot… deși aș vrea.
(x2) Prea tare… mă doare
Ecoul anilor pe care i-am pierdut
O rază… de soare
E clipa care mă mai leagă de trecut
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de regret profund și neputința de a uita o persoană dragă. Vorbitorul se simte prins în trecut, incapabil să se desprindă de amintiri și afectat de nepăsarea interioară.