Rămas bun, drăguț de sat,
Eu de tine mă despart,
Rămas bun, prieteni și frați,
Eu mă duc, voi rămâneți,
Dar să nu vă pară bine
Că și rândul vostru vine.
C-așa-i rândul la recruți,
Unii vin, alții se duc,
Lasă mamă, lasă tată
Când vine vremea și pleacă,
Nu lăsa, Doamne, pe nime’
Să fie străin ca mine.
– Crede-mă, mândro, ce ți-oi spune
Că te las, mă duc în lume.
– Ba, bădiță, că-i păcat,
Că puțin m-ai sărutat.
– Eu văd, mândro, și mi-i milă,
Dar tu știi că plec de silă.
De-oi muri mândro-n război
Să te duci în sat la noi
Și să-l rogi pe popa tare
Să-mi citească dezlegare
C-am murit între răzoare
Fără muc de lumânare.
Să-i mai spui, mândruța mea,
Să-mi citească slujbă grea,
Și te-aș mai ruga ceva
Haine negre nu-mbrăca,
Lacrimi multe nu vărsa,
Tinerețea nu-ți strica,
C-așa-i legea omenească
Morți cu morți să hodinească.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea despărțirii de sat și de persoana iubită, cauzată de plecarea la război. Vorbitorul își acceptă soarta și își ia rămas bun, cerând ca, în cazul morții sale, iubita să nu se lase copleșită de durere.