Veta Biriş – O Fată de Om Sărac

Foicică, foi de mac,
O fată de om sărac
S-o dus după om bogat
Pentru c-ăsta i-o fost drag.
O zi, două trece-așa,
Dar încep a o mustra
Ba că zestre n-o adus,
Ba că l-o făcut de râs.
– Bărbate, sufletul meu,
Nu mă mustra așa rău,
C-o veni târgul la Greci
Și mi-i da cu mare preț.
Au luat târgul de-a lungul,
Șetrele cu de-a măruntul.
– Bună ziua, voinicele!
De vândut ți-i nevasta?.
– De vândut mi-i ziua-asta,
Dară ție nu ți-oi da,
Că ți-i groasă mustața
Și îi mânca viața.
Mai încol’ s-au întâlnit
C-un fecior înalt, voinic.
– De vândut ți-i nevasta?
– De vândut îi ziua-asta.
N-o vând pentru că-i rea,
O vând că mama n-o vrea.
– Spune-mi atunci cum o dai
Ca necaz să nu mai ai.
– Prețu-i treizeci gălbenuți
Și pe-atâția bani mărunți.
Ei cu toții s-or luat
Și-n făgădău or intrat.
După ce s-or ospătat
Cel voinic o întrebat:
– A cui ești tu, mândruliță,
Oare nu suntem de-o viță?.
– Eu-s fata săracului
Din fundul Făgetului.
Voinicul cum auzea
La față se-mbujora.
– Dragă, Ilincuța mea,
Tu ești chiar soruța mea,
Și eu-s al săracului
Din fundul Făgetului.
Pe nevast-o-mbrățișa
Și acasă ei plecau.