Codrule cu frunză rară,
Frunza-n tine să dea iară,
Floricele să răsară,
Eu să viu cu badea iară.
Codrule, la umbra ta
Am știut ce-i dragostea,
Dragostea și lacrima
Când m-o lăsat bădița.
Hai, bade, să ne luăm
Și-amândoi noi să jurăm
Că noi care ne-om lăsa
Să se usuce ca iarba.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și nostalgia unei iubiri pierdute, folosind codrul ca martor al sentimentelor. Se vorbește despre promisiuni încălcate și suferința lăsată în urmă, cu un jurământ solemn de a nu se părăsi, altfel soarta va fi una tristă.