Bade, cărările noastre
Îs pline de flori albastre
Și de galbene lăcrămioare,
Când calc pe ele mă doare.
Sărace cărările mele,
Cum miros a dor și jele,
Cum le călcam, bade, noi
Când ne iubeam amândoi!
Bade, dorul meu și-al tău
Împreună-l Dumnezeu,
Dorul meu și-al dumitale
Facă-l Dumnezeu o floare.
Numai inima-mi șoptește
Că badea mă mai iubește,
Numai inima-mi visează
Că badea vrea să mă vază.
Am plâns, bade, după tine
Când ai plecat de la mine,
Ai călcat, bade, în picioare
Dragostea noastră cea mare.
De când, bade, ai plecat
De tin’ nimic n-am aflat,
Nici de bine, nici de rău,
Nici că-ți mai sunt dragă eu.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund și tristețea unei femei după ce a fost părăsită de iubitul ei. Ea își amintește de momentele frumoase petrecute împreună și își exprimă speranța vagă că încă mai este iubită, deși realitatea pare să indice contrariul.