Am iubit și-am să iubesc
Cât pe lume mai trăiesc
Și când oi îmbătrâni
La popă m-oi spovedi,
Iartă-mă, Doamne, de poți
Precum I-ai iertat pe toți.
Eu n-am zile și hodină
Și doar inima-i de vină,
Inimă, face-te-ai scrum
Că tu nu m-asculți nicicum,
Că tu faci doar voia ta,
Nu-ți pasă de viața mea.
Cum să nu iubesc ce-mi place
Când inima nu-mi dă pace,
Doamne, Tu mi-ai dat păcatul
Să-mi placă ce are altul,
Cum focul să nu iubesc
Că două vieți nu trăiesc,
De iubit nimeni nu scapă
Nici pe uscat, nici pe apă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară între dorința de a iubi și sentimentul de vinovăție. Persoana se confesează, cerând iertare pentru că nu se poate abține din a iubi, chiar dacă asta înseamnă să dorească ce are altul. Recunoaște că iubirea este inevitabilă.