Vescan – Cu Tine

Poate într-o altă viață, vom scrie alte pagini
Fără sentimente palpabile, poate nu o să mai fim străini
Nu m-am schimbat de atunci, am dezgropat destul trecutul
M-am trezit prea mult cu perna în brațe crezând că ești tu.
Dar tu nu erai, plecai spre o viață nouă
Am pe obraz raze de soare, dar în sufletul meu plouă
Nu mai am puterea de atunci, atunci eram doi
N-am nevoie de tine, dar am nevoie de noi.
Singur alerg prin ploi, ispitit ca din păcat
Și te-aș căuta dacă aș afla pe ce drum ai plecat
„La revedere, draga mea, la despărțiri zâmbesc oricum”
Fără tine nu mor, dar nici nu trăiesc.
Poate într-o altă viață ne vom aminti
Poate într-o altă viață… vom mai fi copii.
Se spune că iubești o dată în viață, o singură iubire
Atunci cum se face că suferim la orice despărțire?
Ne simțim mai neatenți, mai nervoși, mai multe slăbiciuni
Mai singur pe plai, mai vulnerabili la minciuni.
S-au schimbat prea multe în viața mea, vă jur întruna
Dar parcă pleacă norii când apari tu, se calmează furtuna
Inima mea a luat-o razna strigând speranța
Și chiar nu înseamnă că nu plâng dacă nu am obrajii uzi
Alergam doar după bani, vedeam așa un viitor
Acum am portofelul mai plin puțin, dar patul gol
Amintirea ta îmi e dușmanul cel mai de temut
Și când dragostea vorbește, parcă tot pământul e mut.
Poate într-o altă viață ne vom aminti
Poate într-o altă viață… vom mai fi copii.
Ciudat, încă îți simt absența, pare aberant
Dar stai de prea mult timp în inima mea fără flotant
Doamne, fă-o fericită că e un înger pe pământ
Mai bine orbesc decât să o mai văd o dată plângând.
Sper să ajungă ce își dorea, să învețe să lupte pentru vise, pline
Să învețe că fericirea ei e departe de mine
Să învețe să aleagă că n-are de ales
Să nu meargă pe drumul pe care a mers
Să nu ajungă să-și găsească sprijinul într-un pervers.
Și ce mai contează acum, care a greșit mai des, care a iubit mai intens, care pe care nu a-nțeles
Și ce mai contează acum, dar undeva cândva ne vom revedea și atunci păsările vor cânta.

Sensul versurilor

Piesa exprimă regretul și durerea după o despărțire, dar și speranța unei reîntâlniri într-o altă viață. Naratorul își amintește de relația trecută și își dorește ca fosta iubire să fie fericită, chiar dacă nu mai sunt împreună.

Lasă un comentariu