Veritasaga – Ce a Mai Rămas

Spune-mi, ce-a mai rămas în loc de suflet și cu ce preț?
Am pornit la drum pur precum lumina,
un copil cu scântei în ochi care nu știa ce-nseamnă vina,
căutând iubirea și stima
și cum nu știam să lovesc, viața m-a lovit prima
și am aflat că nu e prea rău să nu fii om,
să fii prea om e crimă
și uite-așa a picurat un pic de negru în esența mea,
pentru că ceilalți nu dădeau doi bani pe decența mea
și-atunci mi-am spus, „nu mai e loc de nimic sfânt în lume”
ne pierdem printre ace, fumuri și glume
făcute pe seama celor slabi
ne naștem sănătoși și-ncercând să ne vindecăm devenim bolnavi
vezi tu, viața e o stradă, slab luminată
plină de gropi, plină de blocuri, gata să cadă
ghici peste cine
plină de focuri gata să ardă pe oricine
plină de ochi gata să vadă orice slăbiciune
plină de proști ce încă așteaptă răspunsul la o rugăciune
cât despre mine, nimic din tot ce mișcă nu mă mai mișcă
doar ura mă pișcă din când în când făcându-mă să strig ura
și azi o să mă vând, în rest același praf doar în alt vânt
și nici eu nu mai sunt același
și nici nu mai știu cine sunt.

Refren:
Spune-mi, în loc de suflet ce până acum
am încercat să mă schimb; nu mai am cum
m-am pierdut pe drum și vreau să știu,
oare-am să mai fiu vreodată cum vroiam să fiu?

Am apărut în mod accidental
într-o noapte geroasă, într-un spital
predestinat a fi un alt oricare, un altul care,
nu trăiește de fapt, ci doar i se pare și doare
Am crescut într-o sărăcie lucie
văzând viața ca ceea ce ar putea fi
văzându-i p-alții trăind în fiecare zi fără a se gândi
la ceea ce urmează
iar când totul era rău mi-am spus „visează!”
mi-am păstrat imaginația trează
acum asta mă enervează doar știu că arăt fericit dar doar par
aș vrea să dispar
în minte-mi apar momentele când
simțindu-mă singur pe pământ
am hotărât un suflet să-mi vând
crezând că am altul
și astfel mi-am frânt universul
și mi-a rămas doar pixul, coala și versul
m-am compromis destul pentru plăceri de nimic
pentru hârtii într-un plic ce mi-ar aduce un pic
de fericire, dar mi-a adus doar albe fire
și amăgire și de iubire sunt sătul ca de orice amintire
că sunt doar gol în interior
stând la un pol inferior
celui normal și ce-a rămas în loc de suflet
doar un destin fatal
și o umbră ce vine și trece și umblă
simțind totul rece cu gândul doar
și totuși mă doare
acum sunt toate neclare
orice fostă problemă minoră
acum e mare, ba e imensă de fapt
și cu ce preț nu știu, dar știu că sunt apt
să judec totul obiectiv
deși gândesc negativ pe un fond clar pozitiv.

Refren:
Spune-mi, în loc de suflet ce până acum
am încercat să mă schimb; nu mai am cum
m-am pierdut pe drum și vreau să știu,
oare-am să mai fiu vreodată cum vroiam să fiu?

Sensul versurilor

Piesa exprimă sentimentul de pierdere și deziluzie al unui individ care a fost rănit de viață și a pierdut inocența. El se simte gol pe interior și regretă alegerile făcute, întrebându-se dacă va mai putea fi vreodată persoana care își dorea să fie.

Lasă un comentariu