Spune-mi ce-a mai rămas în loc de suflet și cu ce preț
Aha, yo.
Am pornit la drum, pur precum lumina,
Un copil cu scântei în ochi, care nu știa ce-nseamnă vina,
Căutând iubirea și stima, și cum nu știam să lovesc,
Viața m-a lovit prima și am aflat că,
Nu e prea rău să fii om, să fii prea om e crimă.
Și uite așa a picurat un pic de negru în esența mea,
Pentru că ceilalți nu dădeau doi bani pe decența mea,
Și atunci mi-a spus: „Nu mai e loc, teribil sunt în lume,
Ne pierdem printre ace, fumuri și glume,
Făcute pe seama celor slabi,
Ne naștem sănătoși,
Și încercând să ne vindecăm, devenim bolnavi.”
Vezi tu, viața-i o stradă, slab luminată, plină de gropi, plină de blocuri,
Gata să cadă, și peste cine,
Plină de focuri, gata să ardă pe oricine,
Plină de ochi, gata să vadă orice slăbiciune,
Plină de proști ce încă așteaptă răspunsul la o rugăciune,
Cât despre mine, nimic din tot ce mișcă, nu mă mai mișcă,
Doar ura mă pișcă, din când în când,
Făcându-mă să strig, ură și-azi o să mă-nfund în rest,
Același praf doar în alt vânt, și nici eu nu mai sunt același,
Și nici nu mai știu cine sunt.
REFREN: (X2)
Spune-mi imnul de suflet, ce până acum
Am încercat să mă schimb, nu mai am cum,
M-am pierdut pe drum și vreau să știu
Oare am să mai fiu vreodată cum vroiam să fiu??
Am apărut în mod accidental,
Într-o noapte geroasă, într-un spital,
Predestinat a fi un actor care, un actor care,
Nu trăiește de fapt și ci doar îi pare,
Și doare,
Am crescut într-o sărăcie lucie,
Pus în viață ca ceea ce ar putea fi,
Văzându-i pe alții trăind fiecare zi,
Fără a se gândi la ceea ce urmează,
Iar când totul era roz,
Am spus visează,
Mi-am păstrat imaginația trează,
Acum asta mă enervează,
Doare, știu că arăt fericit, dar doar par,
Aș vrea să dispar.
În minte-mi apar argumentele când
Simțindu-mă singur pe pământ
Am hotărât un suflet să vând
Crezând că am altul
Și astfel mi-am frânt universul
Și mi-a rămas doar pixul, coala și versul
M-am compromis destul
Pentru plăceri de nimic
Pentru hârtii într-un plic
Ce mi-ar aduce un pic de fericire
Dar mi-a adus doar o privire și-o amăgire
Și de iubire sunt sătul ca orice amintire
Lăsând doar gol în interior
Stând la un pol inferior celui normal
Și ce-a rămas în loc de suflet
Doar un destin fatal
Și-o umbră ce vine și trece
Și umblă simțind o durere
Și totuși mă doare
Acum sunt toate neclare
Orice costa, problema minoră acum e mare
Ba e imensă de fapt și cu ce preț?? Nu știu
Dar știu că sunt apt să judec totul în obiectivă
Deși gândesc negativ în fum clar pozitiv.
REFREN: (X4)
Spune-mi imnul de suflet, ce până acum
Am încercat să mă schimb, nu mai am cum,
M-am pierdut pe drum și vreau să știu
Oare am să mai fiu vreodată cum vroiam să fiu??
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de pierdere și deziluzie al unui individ care se simte gol pe interior. El reflectă asupra greutăților vieții și asupra compromisurilor făcute, întrebându-se dacă va mai putea vreodată să-și regăsească sinele ideal.