VEACESLAV BINZARI.
1.
De când am plecat de-acasă
De când am plecat de-acasă
Inimioara-i arsă.
Plânge mama la fereastră
Cu dorul ce-apasă.
C-am lăsat mândra și vatra
Frații, sora și pe tata
Casa și locul din drum
Și tot raiul meu cel bun.
2.
Fiind copil nu am gândit
Cum o fi departe.
Cât o fi de suferit în străinătate
Dar acuma mi-am dat seama
Că aici nu-i ca la mama
Și să trec ușor prin toate
Mi-am făcut din cântec frate.
3.
Multe doruri am lăsat
Da-n inimă port, mai.
Anii care se tot duc
Și nu-i mai întorc, mai.
Că repede mai trec anii
De s-ar duce așa dușmanii
Că orice-aș face nu-i bine
Că străinu-i lângă mine.
4.
Nu-i dor mai greu în lume
Ca dorul de casă.
Când la inimă se pune
Și nu te mai lasă.
Dorul de părinți, de sat
Și de tot ce mi-a fost drag
Că dorul din inimioara
Greu îi ca piatra de moară
Dar când necazul apasă
Spun la toți, mă duc acasă
Spun la toți, mă duc acasă
Că mi-e inimioara arsă
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund de casă, de familie și de locurile natale, resimțit de cineva aflat departe, în străinătate. Amintirile din copilărie și dragostea pentru cei dragi contrastează cu greutățile vieții departe de casă.