Vax – The Rain Freestyle (Murs)

Ok, yo, vax, yo am rămas același chiar dacă au trecut ani.
Alții se schimbă-ntr-o secundă dacă dau de bani.
Eu, am încă mintea limpede, spiritul tânăr.
Am făcut greșeli în viață doar așa, cât să le număr.
Faimă, respect, le-am dobândit cu timpul.
Poate c-am vrut cu orice preț să fiu mai bun ca alții, frate.
Chiar dacă am avut vise deșarte,
Chiar dacă n-am ajuns departe, mă doare-n p**a am trecut peste toate.
Nu pot să scriu o carte, dar pot s-o editez:
Am început în ’07 și n-am s-abandonez.
Nu vreau să demonstrez nimic, nimănui,
Oricum un beat și-un microfon sunt la-ndemâna oricui,
Că nu-i mare filozofie, iar cine știe
Poa’ să observe că la unii treaba asta-i actorie.
Rămân aici. Bafta! Eu tre’ să-nchei,
Pentru strofa asta deocamdată nu mai am idei.
Distruse de droguri, diverse copile,
Dacă eram la vârsta lor știau mai multe ca mine.
Că timpul parcă fuge,
Simt că aș vrea să fug,
Dar dacă fuge așa departe nu mai vreau să-l ajung.
Aș vrea să pot să nu mai știu, dar sigur o să mai fie,
Ascut din nou creionul,
Nici el nu mai vrea să mai scrie;
În fiecare zi e o altă încercare
Pe care trebuie să o suport chiar dacă n-am răbdare. Ok

Sensul versurilor

Piesa este o reflecție asupra vieții, cu greșeli și aspirații. Artistul își exprimă dorința de a depăși obstacolele și de a rămâne fidel sieși, în ciuda provocărilor.

Lasă un comentariu