O zi a unui om
Când soarele răsare, mă uit în dreapta mea,
E umbra mea în zi, și-n noapte dragostea.
Când soarele răsare, eu veselă trăiesc,
Că am un înger viu, și-o stea la care sper.
La mii de raze sper și mii de stele pot,
Un milion de nopți o noapte să privesc.
Privesc în noapte și-n zori de zi mai sper.
Când tu, doar tu, mă atingi și-mă-ncălzești în zori.
Aș vrea când cerul liber și stele strălucesc
La mine să vii noaptea, să pot să te privesc.
Și mai doresc o zi, asemenea unei flori
Sufletul să-mi deschid, dar numai Domnului.
Biserica o văd, aș vrea să vin la tine,
Ceva îmi spune: nu! Și totuși mă simt bine.
Negociez în minte și înțeleg: – Mă mint!
Eu sunt cea care plutește… pe-o frunză în destin.
Ajung cu teamă totuși, la mesagerul tău
Descopăr că-s mai bine, și-n teamă nu sunt eu.
O zi din viața mea e ca o convorbire
Unde să merg întâi: La muncă sau mai întâi la Tine?
Negociez din nou și văd: casa Ta-i deschisă!
Și liniștea se lasă și liniștea se lasă,
Și văd că nu-s învinsă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi din viața unei persoane care oscilează între credință și îndoială, căutând liniște și sens. Ea reflectă asupra destinului și a relației cu divinitatea, găsind speranță în credință.