Frunzuliță, iarbă deasă,
Mândră-i lumea și frumoasă.
Și iar verde foi și-o fragă,
Eu cânt că mi-e lumea dragă.
Și-așa mi-e de dragă lumea,
Ca la cumpărat pădurea.
Cucului, pădurea vară,
Mie, mândrulița seara.
Cucului, pădurea deasă,
Mie, mândruța frumoasă.
Drag mi-e mie a cânta
Când vine primăvara,
Să mă-ntrec cu cucu-n crâng,
Pe mândră-n brațe s-o strâng.
Mândră de pe Remezeu,
Drag mi-o fost numele tău,
Că tu-mi știai gândul meu
Când treceam peste pârău.
Când treceam, eu suiam dealu’,
Zburam la mândra cu calul.
Treceam dealu-ncetinel,
Tocma-n sat la Voitinel.
De la Remezeu în sus
Tot cu dorul eu m-am dus
Că n-aveam mândre de-ajuns.
Vicovu eu l-am călcat,
Alte mândre mi-am cătat.
De la Straja, din Falcău,
De când eram eu flăcău.
Pusei șaua pe doi cai
Și-am plecat cu ei la Rai,
Dar la Rai, când am ajuns,
Îngerii-n genunchi m-o pus.
Nici la Rai nu poți să stai
De mirosul florilor și de dorul mândrelor.
De la Crasna la Ciudei
Am o sută de femei,
La o mândră din Cuciur
Mi-am băut calul cel sur
Și-am rămas cu punga goală
Și căpăstrul subsuoară,
Inima ca să mă doară
Am băut pe săturate
Și-am făcut multe păcate
Cu mândre nemăritate.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă bucuria de a trăi, dragostea pentru natură și dorința de a petrece timpul cu persoana iubită. Naratorul își amintește cu nostalgie de tinerețe și de aventurile sale amoroase.