Vasile Militaru – Șase Pui și-o Biată Mamă

Mai de mult, o rândunică avea-n cuibu-i șase pui
Și privea la ei sărmana, ca la chipul soarelui:
De cu zori pornea – săgeată – căutând, pe deal și văi,
Grană pentru puii săi
Și-n iubirea-i nu o dată
S-a culcat ea nemâncată,
Dar destul de fericită că nu s-a-ntâmplat nicicând:
Dintre pui, s-adoarmă vre-unul ars de sete sau flămând,
Nici n-a fost mai mândră mamă decât ea-ntre rândunici,
Când văzu-ntr-o zi că puii se făcuseră voinici,
Și n-a mai avut odihnă nici cât ai clipi, sub soare,
Până când, pe fiecare pui nu l-a-nvățat să zboare,
Dar, când toți puteau să plece-ncotro voiau sub slavă,
Rândunica, istovită, a căzut în cuib bolnavă
Și cu ochii plini de lacrimi țintă-n ochii fiecui,
Zise celor șase pui:
Dragii mamii, eu de-aseară, simt în inimă un cui:
Aripile greu mă dor
Și nici vorbă să mai zbor..
Dumnezeu mi-a dat putere, – oricât am avut nevoi, –
Să găsesc într-una hrană pentru voi..
Astăzi fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii, se cuvine, –
Mari cum v-a făcut măicuța, să-ngrijiți și voi de mine
Și ca nimeni dintre puii-mi să nu simtă că mi-e rob,
Fiecare, să-mi aduceți, zilnic, numai câte-un bob;
Ale voastre șase boabe milostive, mă vor ține
Până când o să vrea cerul să mă facă iarăși bine..
Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei șase pui
Și-au adus, vreo șase zile, fiecare bobul lui..
Mai departe însă puii, – beți de-al slavilor înalt, –
Fiecare-având nădejdea că-i va duce celălalt, –
N-a mai dus nici unul bobul și, uitată mucenica,
A murit atunci de foame cea mai sfântă rândunică.
Și-a rămas apoi povestea tristă, neluată-n seamă,
Orișicui ai sta s-o spui,
Că o mamă își hrănește: șase, opt sau zece pui,
Însă zece pui, adesea, nu pot toți hrăni o mamă.