Vasile Militaru – Mama

A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu multă carte”!
A bătut sfios la ușă, grabnic i-am ieșit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire și de drag.
Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Și-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.
Înăuntrul casei mele, câtă brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat.
Nu-ndrăznește nici să intre, cu opincile-n picioare,
Și cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seama și să calce drept, în lege,
Că doar e la fi-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege.
Și de-abia o fac să șadă pe-un divan cu scoarță nouă…
„Mi-era dor de tine, maică… Ți-am adus vreo zece ouă,
Nițel unt, iar colea-n traistă niște nuci, vreo două sute…”
Și, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute.
„Poate mor, că sunt bătrâna și-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai vad o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfârșite… mâine poate-și curma firul
Și-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul….
Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar și deșteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-așteaptă…
Tu, odorul mamii, în urmă să te-aduni cu frații-acasă
Și să-mparți agoniseala de pe urma lui rămasă.
Lui Codin să-i dai pământul de la moară și cu via;
Vaca și-un pogon de luncă, maică, sa le ia Maria;
Lui Mitruș să-i dai zăvoiul de răchiți dintre pârae;
Carul, boii și cu plugul să le dai lui Nicolae.
Iară tu, ca mai cu stare, decât frații ziși pe nume,
Să iei casa-n care ție ți-a fost dat să vii pe lume…
Când și când, în miezul verii sau de Paști, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toți anii, la căsuța mea băiatul.
Și-având tihnă și odihnă, la venire sau plecare,
S-aprinzi și la groapa maichii câte-un pai de lumânare! …”
A tăcut apoi bătrâna și-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.