Vasile Militaru – Doi Sclavi

Nu știu de vor fi crezute cele spuse mai la vale
Și de s-a-ntâmplat aevea faptul între animale,
Dar, – la oameni luând seama, – s-a văzut, și nu arar,
Cum în lanțuri geme-adesea câte-un leu, prins de măgar..
Așadar,
Un măgar a prins odată pe un prea puternic leu,
Vrând să-l facă sclav pe viață, – oricât îi va fi de greu..
Și, ca să nu poată leul să-l sfâșie, să-l sugrume, –
Cel măgar, isteț cum n-a fost alt măgar ca el pe lume, –
La un capăt de prăjină, lungă de doi stânjeni vechi,
A legat pe leu în lanțuri, mișcând vesel din urechi,
Iar de ceialaltă parte a prăjinii de stejar
S-a legat apoi pe sine, iscusitul meu măgar!
Cu aceasta fiind sigur că, sub soare și sub stele,
Leul n-o să mai sfâșie scumpa-i măgărească piele, –
Pretutindenea măgarul, – fericit cum nu-i oricine, –
Alerga, să-l vadă lumea, tot cu sclavul după sine..
Într-o zi măgarul nostru poposind într-o livadă,
Cu-al său sclav, de care însuși se-ngrozea, când sta să-l vadă.
Pe sub fân veni un șarpe, ca trimis de Dumnezeu,
Să mai dea o picătură de curaj bietului leu..
Astfel, întrebat de șarpe: cum o duce la măgar, –
Leul a-nceput să plângă și-a răspuns: – Amar. amar!..
Oare, cum aș duce-o bine, când la astfel de neghiob,
Eu, care mă știu puternic, am ajuns acuma rob?!
Urechiatul mă hrănește, nu mă-njugă, nu mă bate,
Insă unde-mi este jungla? Unde-i sfânta libertate?!
Șarpele n-a stat pe gânduri mult, în fânul lui ascuns,
Ci, cu rară -nțelepciune a dat leului răspuns:
– Cum se poate-așa cuvinte gura leului să spună?
Oare, soarta ce măgarul și-a ales, este mai bună?..
Pentru ce te-neacă plânsul?
Pentru ce tot scoți suspine?
Cum ești tu legat de dânsul,
Nu-i și el legat de tine?
Fii cuminte.. ai răbdare.. tu nu simți că de-astăvară,
Lui, în loc să-i faci plăcere, i-ai cam devenit povară?
Mie mi-a grăit odată cupa unei flori de măr
Și-ți grăiesc și eu acuma următorul adevăr:.
Lanțul destinat a ține, sub robie pe vreun brav, –
Strânge mai avan în sine pe tiran, decât pe sclav!..