Nu mai spun prin ce-ntâmplare,
Într-un lan de grâu cu mac,
Se-ntâlniră pe cărare
Mămăliga de la țară cu boierul cozonac.
Nici nu mai arăt anume
Ce necaz putea să frigă
Pe boierul zis pe nume,
Care, mândru ca un Riga,
Avea drept sau nu să-și bată
Joc de-o biată
Mămăligă:.
– Uite ce nerușinare fără margini!.. Ptiu, la dracul! –
Zise, tantos, cozonacul, –
Mămăliga mea umilă, tu mă faci să-ți plâng de milă!..
Cum când nu ești decât, vai:
Apă, sare și mălai,
Ai curajul să mai stai
În cărarea mea pe plai?!
Fiind galbenă ca luna,
Ți-ai închipuit, nebuna,
Că poți fi cu mine, una?..
Și-ntr-o clipă cozonacul, cu albuș de ou la gură,
Spuse câte bunuri scumpe are-n dulce-a lui făptură,
Încheindu-și cuvântarea cu dispreț, ba și cu ură:
– Astfel, mămăligă lată, oricum ai căta s-o-ntorci,
E-n zadar, că tu, sărmano, bună ești doar pentru porci!..
– Minți! – sbucni un glas alături,
Dintr-un lan înalt de maturi –
Și-un flăcău cu fața pară, ca o floare-a macului,
Veni-n grabă, să răspundă astfel cozonacului:.
– De-ai avea un dram de minte,
Cozonacule, zevzece,
Mămăligii, -calda-rece, –
Nici măcar pe dinainte
Nu i-ai trece!.
Căci, să știi: din câtă lume-i pe pământ – norod sărac –
Nici un ins, de când e veacul, n-a trăit din cozonac,
Dar sunt mii și milioane, cari, prin mine azi îți strigă:
La oparte, cozonace!.. noi trăim din mămăligă!
Sensul versurilor
Piesa satirizează inegalitatea socială prin personificarea cozonacului (bogăție) și a mămăligii (simplitate, baza alimentației poporului). Plugarul intervine ca voce a poporului, subliniind valoarea muncii și importanța resurselor simple, dar esențiale.