Omu’ mi-a urlat la țară
S-aducă pruncilor mălai,
Eu motroșesc din zi în sară
În casă, la poiată și pe-afară;
Mi-e firea aspră și-mpietrită
Și bucuria înăcrită.
Un prunc dejghioacă coaje,
Altu-nădește donițe și doaje.
Pe cel mai mic l-am dat la școli,
Acuma îl stroșește dorul greu,
Să nu zic cumva-n ceasul rău,
Umblă ca zăluzii pe părău,
Prin hadini și prin mutături
Vorbind cu brazii nimănui
Și spune că-i poetul nu știu cui.
Sensul versurilor
O mamă de la țară își exprimă greutățile vieții, munca neîncetată și dorul de copiii ei, în special de cel plecat la școală. Ea simte o tristețe profundă și o amărăciune cauzată de lipsuri și sacrificii.