Istoricii au consemnat că Iancu a murit,
La Baia de Criș, într-o noapte cu cerul spuzit.
Iată o minciună sfruntată
De scribi inventată.
Veniți cu mine pe Arieș în sus, pe jos, mocănește
Și-o să vă convingeți că Iancu trăiește.
În fiecare moț, miner sau ciubărar
Îl întâlnim la bucurie păcurar.
Fluiera sa mai cântă și ne mișcă,
Ca pe strămoși cântecul din trișcă.
Iar în lumina soarelui care plouă în țîraie,
E Iancu îmbrăcat în alte straie.
Chipul său în bronz întrupat,
De mândrie-i azi împurpurat.
Privește lacom și uimit,
Că tot ce a visat cândva, nu s-a împlinit.
Dar ochii lui râd în fiecare stea
Și inima speranței bate încă în inima mea.
Sensul versurilor
Piesa contestă moartea lui Iancu, eroul național, sugerând că spiritul său trăiește în poporul român, în special în moți. Chiar dacă idealurile sale nu s-au împlinit pe deplin, speranța și amintirea lui continuă să inspire.