Într-un castel, departe,
Din ceruri avui parte
Să văd un îngeraș.
Mult trist era castelul!
Mult vesel îngerașul.
Mult gingaș, tinerel!
Avea cerești blândețe,
Pe frunte-i dulci albete,
În ochii-i dulce foc,
Și-o tainică zâmbire,
Și-un suflet cu iubire,
Și-o soartă cu noroc.
Eram eu încă june,
Acea scumpă minune
Era ursita mea!
Așa avui eu parte
Într-un castel, departe,
A mă-ntâlni cu ea.
Într-un palat, pe mare,
Într-un oraș ce pare
Din valuri răsărit,
Departe de-a mea țară,
În urmă văzui iară
Ursita ce-am iubit.
Și-acolo, fără frică,
Pe Marea Adriatică
Gondola ne-a plimbat,
Și-n leagăn de iubire,
Pierdut în fericire,
Tot sufletul i-am dat!
Pe soare și pe lună,
Cu mine împreună
Au fost ursita mea.
Așa avui eu parte,
Într-un palat, departe,
A mă iubi cu ea!
Iubitu-ne-am în lume,
Plutind pe-a mării spume,
Călcând pe verde plai,
Și, lunei dând uitare,
Cu-o lungă sărutare
Trecut-am lin prin rai,
Dar într-o noapte lină,
O palidă lumină
Se stinse în eter,
Și îngeru-mi cu jale,
Zburând pe-a stelei cale,
Se-ntoarse iar în cer.
Eram atunci pe mare,
În dulcea-i legănare
Muri ursita mea!
Așa avui eu parte
A sta în veci departe
Ș-a plânge după ea!
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste scurtă, dar intensă, cu o femeie considerată ursită. Din păcate, iubirea lor se termină tragic odată cu moartea ei, lăsând naratorul în doliu etern.