Vasile Alecsandri – Soarele, Vântul și Gerul

Trei călători fantastici cutreieră pământul:
Soarele splendid, gerul îngrozitor și vântul.
Unul dă viață, altul dă moarte, apărând,
Al treilea mângâie cu aripa-i, zburând.
Ei întâlnesc o fată, voioasă căprioară,
Ca soarele de vie, ca vântul de ușoară.
Și-i zic: „Copilă dragă, alege din noi trei,
De vrei să fii mireasă, pe care tu îl vrei!”
Românca le răspunde cu o veselă zâmbire:
„Sunt sprintenă ca vântul, pe dânsul vreau de mire!”
„Cum? eu, lumina lumei! pe mine m-ai respins?
Am să mă răzbun la vară cu focul meu nestins.”
„Cum? zice gerul aspru, m-ai depărtat pe mine?
Am să îngheț la iarnă și inima din tine.”
„Nu-mi pasă, mândre soare, de focu-ți arzător
Cât mi-a sufla în față un vânt răcoritor.
Nici de-al tău frig nu-mi pasă, o gerule de gheață,
Cât vântu-n mezul iernii nu mi-a sufla în față.”