Dacă oamenii-ar privi spre cer, într-o zi de mai
Ar vedea pe-o sârmă doi nebuni, pășind îmbrățișați
O ține-n brațe, el o ține-n brațe
Ea îl sărută cu ochii închiși
Nimeni nu-i vede, oamenii-s în birouri
Sunt în birouri, nu se uită la cer
Iubito, noi mergem pe sârmă,
Pașește cu atenție, nu vrem să cădem
Sub noi e prăpastia, e lumea cu vise spulberate,
Ai grijă cum calci..
Știu că este frig aici sus și câteodată vânt
Acolo jos, însă, iubirea noastră
De oameni s-ar lovi
Nu vreau să cad, nu
Nu vreau să cad, nu
Nu vreau să cad în prăpastia lor
Nu privi spre ei, nu privi spre ei, nu privi spre ei
Iubito, noi mergem pe sârmă,
Pașește cu atenție, nu vrem să cădem
Sub noi e prăpastia, e lumea cu vise spulberate,
Ai grijă cum calci
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație fragilă, dar puternică, văzută ca o plimbare pe o sârmă de doi îndrăgostiți. Ei se feresc de lumea pragmatică și lipsită de vise, preferând să-și protejeze iubirea de influențele negative ale societății.