De dimineață, plec de acasă
Și încerc să-mi las sufletul în pat.
El se trezește și nu mă lasă,
Se agață de mine, plecăm amândoi.
Mergem pe stradă și el e îmbrăcat
Pestiț și ciudat și spune prostii
Lumea nu-l place și urlă la mine:
-Găsește-ți băi nene un suflet normal.
Am să alerg la mare
Să-mi spăl sufletul de noroi
Am să-l ard în soare
Și-l las să spună prostii.
Nu știu cum într-o seară ploioasă
De sufletul meu m-am rătăcit.
Purta în seara aia teniși albaștri
A doua zi lumea mă felicita.
Poate că e la mare..
A plecat înaintea mea
Vin și eu în weekend
Și o să am sufletul împăcat.
Ne învață să mințim
Și să fim ce nu putem
Și-n oglindă când privim
E un fals.
Doar pe plajă îl regăsesc
Chipul de la scara doi,
Merile din camera cu flori.
Marea îmi dă mereu înapoi
Tot ce oamenii îmi iau
Un delfin mă învață cum
De departe să-mi aud
Sufletul când l-am pierdut
Sufletul când l-am pierdut.
Am să alerg la mare
Să-mi spăl sufletul de noroi
O să-l ard în soare
Și-l las să spună prostii.
Sensul versurilor
Piesa explorează lupta internă a individului cu sinele său autentic, confruntat cu presiunile societății de a se conforma. Refugiul în natură, în special la mare, oferă o cale de regăsire și acceptare a propriei individualități.