Dacă oamenii ar privi spre cer
Într-o zi de mai
Ar vedea pe-o sârmă doi nebuni
Pășind îmbrățișați
O ține-n brațe, el o ține-n brațe
Ea îl sărută cu ochii închiși
Nimeni nu-i vede
Oamenii-s în birouri
Sunt în birouri, nu se uită la cer
Iubito, noi mergem pe sârmă
Pășește cu atenție
Nu vrem să cădem
Sub noi e prăpastia
E lumea cu vise spulberate
Ai grijă cum calci…
Știu că este frig aici sus
Și câteodată vânt
Acolo jos, jos însă iubirea noastră
De oameni s-a lovit
Nu vreau să cad
Nu, nu vreau să cad
Nu, nu vreau să cad
În prăpastia lor
Nu privi spre ei
Nu privi spre ei
Nu privi spre ei…
Iubito, noi mergem pe sârmă
Pășește cu atenție
Nu vrem să cădem
Sub noi e prăpastia
E lumea cu vise spulberate
Ai grijă cum calci…
Nu vreau să cad
Nu, nu vreau să cad
Nu, nu vreau să cad
În prăpastia lor
Nu privi spre ei
Nu privi spre ei
Nu privi spre ei.
Nu te uita în jos!!
Iubito, noi mergem pe sârmă
Pășește cu atenție
Nu vrem să cădem
Sub noi e prăpastia
E lumea cu vise spulberate
Ai grijă cum calci…
Iubito… ai grijă.
Iubito. ai grijă…!
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație fragilă, comparată cu mersul pe o sârmă, unde doi oameni se iubesc, dar sunt în pericol să cadă în prăpastia unei lumi pline de vise pierdute. Ei trebuie să fie atenți și să se protejeze de influențele negative ale societății.