Răscolim tot universul,
Căutăm de-o viață sensul,
Însă el este ascuns.
După multe încercări,
Ajung unii și-l găsesc,
Dar tot nu se mulțumesc.
Cu un zâmbet de copil îmbrățișez tot ce mi s-a oferit până acum
Unii zic să fac altceva, dar nu cred că mai am un alt drum
Alerg în zori prin câmpuri de culori, de parcă m-am renăscut
Nu-mi pasă dacă trec prin foc și ploi,
Căci știu că fac asta cântând.
La tine mă-ntorc, mamă dragă
Mulțumesc că mi-ai dat viață!
Unii nu înțeleg nimic din asta
N-au niciodată timp să vadă.
„Bucură-te că ai ce păpa”,
Îmi tot repeta tata –
Hrană pentru suflet, muzica!
Vali Umbră, crai din Londra.
De fiecare dată când trec Carpații, sunt la mare înălțime,
Inima îmi răsare și simt un val de prospețime
Și mă bucur de țara mea: dealuri, câmpii, izvoare.
Nu mă văd în altă parte, să merg în picioarele goale
Să iubești ca mine multe, ca să ai de povestit
Cât de frumoasă-i viața, câte avem de dăruit
Soarele și el ne arată când în mare se scufundă
Cum adoarme mulțumit, după o zi lungă de muncă.
Răscolim tot universul,
Căutăm de-o viață sensul,
Însă el este ascuns
După multe încercări,
Ajung unii și-l găsesc,
Dar tot nu se mulțumesc.
Îmbrățișez până acum
Altceva, un alt drum.
Sensul versurilor
Piesa explorează căutarea sensului vieții, exprimând recunoștință pentru darurile primite și dragostea pentru țară. Artistul își găsește împlinirea în muzică și în frumusețile patriei, îndemnând la aprecierea vieții.