Vali – Călător în Timp

Vali – Călător în timp.
[Strofa I]
Poate sunt prea pesimist, poate prea egocentrist,
Da’ cum să nu fiu așa, când, în jur, totul e trist?
N-am cum să fiu altruist, când totul e deja scris,
Iar prezentul meu se pare că se-avântă spre abis.
Am douăzeci de ani deja – chiar nu știu când au trecut,
Dar oricum, un lucru-i cert – vreau s-o iau de la-nceput!
Vreau să fie totul brut, nu mă mai vreau precaut,
În postura de-a bara zâmbete false, ca un scut.
Ca atunci când eram mic și era totul așa simplu,
Doar că azi constat mirat c-am pierdut lupta cu timpul,
Și că liberul arbitru s-a lăsat influențat
Și m-a transformat, în timp, din rebel, în adaptat.
Încă-mi place să mă mint că, parcă, e prea devreme,
C-am rămas tot un copil, că nu tre’ să-mi fac probleme,
Dar, uitându-mă mai bine, pot să mă văd în mulțime,
Alerg prin oraș cu teancul de C.V.-uri după mine!.
[Strofa II]
Iar acum, c-am mai crescut, dând o fugă spre trecut,
Realizez că îmi e dor de absolut tot ce-am pierdut,
Și mă văd privind mut, meditând la ce-am avut,
Conștient, de fapt, de faptu’ că timpul e tot mai scurt.
Fiindcă o văd încă pe mama cum se chinuie, se zbate
12 ore într-un bar pentru 8 hârtii jumate
Și mă uit la tata, frate, cum trage zilnic pe coate,
Cu două locuri de muncă, și-uite că încă mai poate.
Dar toate astea pun presiune asupra mea,
C-am obosit să mi se zică zi de zi că viața-i grea,
Că tre’ să fac și eu ceva, că cică sunt bărbat, deja,
Iar dac-o să dorm pe mine, cine mă va menaja?!
Printre fețele meschine ce trag numai pentru șine,
Tre’ să fac ce știu mai bine pentru a mă întreține,
Și să las ceva din mine peste tot pe-unde colind,
Ca-n final, s-ă n-ajung doar simplu călător în timp!