E iar decembrie prin noi
Și pe la vest de calendare,
Și frigul nordului de soare,
Ne-aduce datina-napoi.
E iar colinda pe pământ
Și vin copiii cu punguțe,
Iar ochii lor arzând steluțe,
Atârnă copți în bradul sfânt.
Colinda e și dorul meu,
Și gândul meu ducând la tine,
Colinda-i dragostea din mine,
Și versul acesta, căci sunt eu!
Sensul versurilor
Piesa evocă sentimentul nostalgic al lunii decembrie, asociat cu colindele, frigul iernii și dorul de o persoană dragă. Colinda devine o metaforă pentru dragoste și pentru exprimarea sinelui.