Supărarea și urâtul
Gândești că le-adună vântul,
Urâtul și supărarea
Gândești că le-adună valea,
Supărare, du-te-n târg,
Batăr aicea-mi fă rând,
Supărare, du-te-acasă,
Batăr aicea mă lasă.
Că urâtul și necazul
Mi-or îmbătrânit obrazul,
Lucrul greu și grijile
Îmi scurtează zilele,
Supărare, supărare,
Pune-te-aș de-a moi în vale,
Și-aș pune pietre pe tine
Să nu mai superi pe nime’.
De-aș fi cât de supărată
Când mă duc le las pe vatră,
Batăr focul să le ardă,
De-aș fi cât de necăjită
Când mă duc le las pe vatră,
Batăr focul să le-aprindă.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința de a scăpa de supărare și necaz. Vorbitorul dorește să lase în urmă aceste sentimente negative, simbolizate prin lăsarea lor pe vatră pentru a fi arse de foc.