Pe sub poala de pădure
Trece-o nevăstuică-n lume
Cu pruncul nebotezat
Fugită de la bărbat,
Cu poalele de fuior
C-are-un bărbat băutor,
Cu poalele de bumbac
Are-un bărbat nu-i e drag.
Pruncu-n brațe-i tot plângea,
Ea din gură-așa-i grăia:
– Taci, copile, nu mai plânge
Că pădurarul te-aude.
– Lăsă-ți, nevastă, pruncu’
Și hai cu mine-n codru.
– Eu pruncul mi l-aș lăsa,
Dar n-am cine-l legăna
Dar m-ar durea inima.
– Noi i-om face-un legănuț
Într-un vârf de stejăruț.
– Și când vântul a sufla
Pruncul mi l-a legăna,
Pruncul mi l-a legăna,
Inima nu m-a durea.
Sensul versurilor
O femeie fuge de un soț abuziv cu copilul ei nebotezat. Întâlnirea cu un pădurar în codru îi oferă o alternativă, dar și o pierdere.