Omule ce-n astă lume
Zi și noapte te trudești
Cât mai mult argint și aur
Și averi s-agonisești.
Să-ți câștigi măriri și ranguri,
Lăudat să fii mereu,
Nu te mai gândești la moarte,
Nu gândești la Dumnezeu.
Nu gândești că mâine poate
Dumnezeu te va chema
Și-atunci câte-ai strâns pe lume
Ale cui vor rămânea?
Cui va rămânea averea
Câtă-n lume adunași,
Cui rămân a tale ranguri,
Și-al tău aur cui îl lași?
Însă nu uita de suflet
C-ai păcătuit mereu
Și-ale tale fapte rele
Cui le lași, iubitul meu?
Cine te-o spăla cu lacrimi
Ca să scapi neosândit,
Cine, dacă tu nu în viață
Nici măcar nu te-ai gândit?
Poate crezi că ai iertare
Și că Raiu-l dobândești
Dacă faci o slujbă, două
Și-o pomană dăruiești.
Nu te înșela, iubite,
Tot de tine va fi rău,
C-o pomană și c-o slujbă
Nu plătești, iubitul meu.
Trebuie să-ți plângi păcatul
Și să-ngenunchezi supus
Lângă Crucea Împăcării,
Lângă Crucea lui Iisus.
Sângele vărsat pe Cruce
Te-o spăla, te-o curăți,
Numai dânsul, frate dragă,
Te mai poate mântui.
Sensul versurilor
Piesa este un avertisment despre efemeritatea vieții și importanța spiritualității. Îndeamnă la pocăință și la căutarea mântuirii prin credința în Iisus Hristos, subliniind că bogățiile lumești nu pot cumpăra iertarea.