Moare badea de beteag
Că i-am spus că nu mi-i drag,
Lasă, bade, nu muri
Că mi-ai fost drag și mi-i fi,
Dar nu te ține fălos
Că nu ești așa frumos.
Drag mi-i fost, bădiță, mie
Pân-ai fost de omenie,
Trandafir un vârf sucit,
Prea sus, bade, te-ai suit,
Nu te ține așa tare
Că nu ești gazd-așa mare.
Găzdășie-ar încăpea,
Frumusețe tot așa,
Spusu-mi-o măicuța mie
Că dragostea nu-i moșie,
Că dragostea nu-i moșie,
Numa-n cap o nebunie.
Vină, bade, de-i veni,
Osteaneala ți-oi plăti
Cu gura și cu ochii
Și datoare nu ți-oi fi,
Cu ochii și cu gura,
Datoare n-oi rămânea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o respingere a unui bărbat din cauza mândriei sale. Femeia recunoaște că l-a iubit când era umil, dar acum îl refuză, subliniind că dragostea nu este o posesiune și că mândria este o nebunie.