Măicuță, când m-ai făcut
Nimică nu te-o durut,
Num-un deget la picior
C-ai gândit că-i fa’ fecior,
Dacă ai văzut că-s fată
Ai picat pe pat beteagă,
Dacă ai văzut că-s fată
Pe grumaz să-mi fi călcată,
Să nu mă fi legănată,
Nici țâță să nu-mi fi dată.
C-un picior m-ai legănat,
C-o mână țâță mi-ai dat,
Din gură m-ai blestemat:
Că de-oi muri să mor în foc,
De-oi trăi să n-am noroc,
De-oi muri să mor în pară,
De-oi trăi să n-am tihneală.
Lasă, mamă, că m-oi duce
De nici aminte nu-ți aduce
Și oricât mi-i aștepta
Altu’ n-oi mai înturna,
Cu turta la căpătâi,
Cu măr galben de gutâi,
Și turta ți-a mucezi,
Și mărul ți-a putrezi,
Eu, mamă, tot n-oi veni!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei fiice blestemate de propria mamă pentru că nu s-a născut băiat. Ea își exprimă hotărârea de a nu se mai întoarce niciodată, chiar și după moarte, refuzând orice împăcare.