Valeria Peter Predescu – În Noaptea Răstignirii

Pe Muntele Golgota
Când noaptea s-a lăsat
Un fulger alb din ceruri
Cu foc a luminat,
Întins pe două lemne
Tăiate dintr-un pom
Stă Fiul Împăcării
Cu chip ales de om.
Se prăpădea pe Cruce
Cu ochii către cer,
Sporind în suferință
Blândețe și mister,
Păcatele-omenirii
Pe lemn se mistuiau
Și-n locul lor pe Cruce
Virtuțile-nfloreau.
Înveșmântată-n doliu
Stă Mama lui Iisus
Urmând cărarea-ngustă
Pe căpățână sus,
Acolo sângerându-și
Genunchii pe pământ
Strângea în brațe Crucea
Rostind câte-un cuvânt.
„Tu, Fiul meu cel dulce,
Tu, om și Dumnezeu,
Cunoști furtuna vieții
Ce sparge pieptul meu!”
Prindea în brațe Crucea
Durerii tot mai strâns,
Înnegurând tăcerea
Cu vaiete și plâns.
Pe Muntele Golgota
Când noaptea s-a lăsat
O inimă de mamă
Sub Cruce s-a sfărmat,
Și-o dată cu durerea
Mult Fiului Iubit
Se înalță durerea
De mamă-n infinit.
De-atunci luându-și fuga
Al timpului noian
În Noaptea Răstignirii
În fiecare an
Pe Muntele Golgota
Lumina coborând
Se-aude pân’ la ziuă
O inimă plângând.