În grădina Raiului
Șede-Adam cu Eva lui
Și-și plângeau păcatele,
Și-și plângeau păcatele,
Le plângeau cu bănuire
De-a Raiului despărțire:
– Raiule, grădină dulce,
Eu din tine nu m-aș duce
C-am fost om crescut în bine
În Rai, Doamne, tot cu Tine!.
Și Adam o fost un om
De trei coți înalt în sus,
Vine moartea și l-o dus,
Și-au zis către-un fiu de-al său
Să-l îngroape-ntr-un pârău,
În Grădina Raiului
În apa Iordanului.
Sensul versurilor
Piesa descrie regretul lui Adam și al Evei după alungarea din Rai, conștientizarea păcatului și inevitabilitatea morții. Adam, simbol al măreției umane, este supus morții, iar înmormântarea sa într-un pârâu sugerează o întoarcere la origini și o purificare.