Valeria Peter Predescu – Hristos Din Morți A Înviat

Ferice zi am așteptat
Că astăzi ni s-a arătat
Hristos din morți A Înviat,
Aleluia, Aleluia,
Hristos din morți A Înviat!
Cerescul Domn ni s-a ivit
Frumos ca crinul înflorit,
Ca soarele la răsărit,
Aleluia, Aleluia,
Ca soarele la răsărit.
Priviți călăii tremurând,
Priviți dușmanii Celui Sfânt
Cântat în Cer și pe pământ,
Aleluia, Aleluia,
Cântat în Cer și pe pământ.
Cu El și noi vom învia
Pe urma Lui de vom umbla,
Iisuse, fii Tu partea mea,
Aleluia, Aleluia,
Iisuse, fii Tu partea mea!
Voioși să fim cu-adevărat,
Sosit-a ceasul așteptat,
Hristos din morți A Înviat,
Aleluia, Aleluia,
Hristos din morți A Înviat!
Ca mândră floare-n zi de mai
Se-arată azi Cerescul Crai
Deschizând porțile la Rai,
Aleluia, Aleluia,
Deschizând porțile la Rai.
Cu slavă Domnul cel Preasfânt
Mărit se scoală din mormânt,
Puterea morții El a-nfrânt,
Aleluia, Aleluia,
Puterea morții El a-nfrânt.

Sensul versurilor

Piesa celebrează Învierea lui Hristos, un moment de bucurie și speranță. Versurile descriu triumful asupra morții și promisiunea vieții veșnice pentru cei care urmează calea lui Iisus.

Lasă un comentariu