Strofa I
Uite-mi gândul cum sclipește-n întuneric
Uite-mi versul mirific și chipul angelic
Uite-mi sufletu’ cum dă afară
Uite-mi vocea cum zbieră
Și uite-mi sângele cum fierbe-n vene
Caractere viclene vor să mă digere
Dar am amar în fiere și dulce în artere ca faguri de miere
Învață, ba, că o fac din plăcere
Mă f*t în avere
Nu-mi trebuie arginți
Cobor sfinți pe oameni parveniți
Că tu profiți de noi neprofitând de viață
Învață să respecți, altfel vei fi tratat cu ignoranță
Importanță nu ofer
Zbier din răsputeri
Sunt mândru de ce sunt, de ce fac și pentru cine o fac
Mândru că nu mă prefac, da’ vezi, mândria-i un păcat
Deci mergem în iad cu toții
Și dacă plec, iau cu mine și preoții.
Refren 3X
Din întuneric ca Bacovia scriu
Mă simt atât de rece ca un mort viu
Mă ridic din sicriu, am dinți încleștați
Din întuneric ridic suflete de nevinovați.
Întunecat ca Antihristul, supărat pe toți
Mă ridic din întuneric să vă văd morți
Că am scris atâtea, da’ n-am primit leafă
Am devenit un fel de Caiafa, ține minte, e Alfa
Ține bine minte că sufletu’ nu minte
Cine se simte, cine mă simte
Ridic vocea peste morminte
Scuip cuvinte frânte din argumente
Dărâm vedete inconștiente
Strâng fiecare dinte ca un fermoar
Sare sângele din buze
Ca aburii din ghețar
Măcelar..
Glumeam..
E doar teatral, astral, sideral, supranatural, spectral
Devin temerar, mai dur ca un temporal
Programat să rămân rece chiar de Paște.
Refren 3X
Din întuneric ca Bacovia scriu
Mă simt atât de rece ca un mort viu
Mă ridic din sicriu, am dinți încleștați
Din întuneric ridic suflete de nevinovați
Sensul versurilor
Piesa exprimă o revoltă împotriva nedreptăților și a superficialității, folosind un limbaj întunecat și metaforic. Artistul se poziționează ca un contestatar, inspirat de figuri literare și religioase controversate, și își exprimă frustrarea față de lipsa de recunoaștere și ipocrizia din jur.