Viața a considerat că-s un copil urât
Și că nu merit nimic decât o curea pe partea dorsală
O droaie de nave spațiale și decât un președinte negru
Filmul meu-i atât de incolor încât după îmi fac scenarii că-s daltonist.
Da-i de datoria mea să fiu trist
De parcă au plâns toți la nașterea mea, preferam să nu exist..
Cred că și ei că-s atât de ciudat lucrat pa partea cu sentimente
De le schimb ca pe șosete..
Când încep să pută.
Mă simt o momeală amplasată aiurea
Într-un lac în care toate vietățile sunt moarte de la otravă
Sunt pacientul pentru care s-a creat special o targă
Că restul nu pot fi dezinfectate.
Văd c-arunc cu vorbe aiurea de parcă aș vrea să-mi pătez onoarea
Păcat că mulți nu au onoarea de a înțelege ce e arta
Și de data asta jur că nu mai scot albumul de pe internet
Dar aș vrea să înțelegi că-s atât de bipolar că nici eu nu înțeleg.
Nu suport să-i văd p-ăștia proști, probabil sunt doar nervos
Că ei nu știu prin ce trec eu și n-o să știe niciodată
Majoritatea ascultătorilor de rap ce cred că înțeleg mesajul
Dar din păcate e atât de complex și de ciudat încât nu există explicare.
Trebuie doar să simți și atât
Îi văd că spun c-o simt și-mi vine să-i f*t atât de tare-n gât
Obsesia de a deveni mai bun? Vai dar și cât..
Mă chinui în perioada asta de parcă aș fi femeie.
Mă înțelegi?
Măcar tu să simți ce spun
Chiar dacă nu te cunosc tot mă deschid ca la morgă și îți dau ce am în mine
Și încerc s-o fac cât mai bine deși tot e atât de nașpa
Am ajuns să-mi doresc să-mi părăsesc casa
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară profundă, marcată de sentimente de inadaptare, depresie și obsesia de a se îmbunătăți. Artistul se simte neînțeles și frustrat de incapacitatea celorlalți de a-i percepe complexitatea emoțională.