Îmi pierd noaptea-n toiul zilei și mă-ntreb
cât p**a mea să mai aștept – să mă îndrept?
Încotro să mai alerg că nu înțeleg..
când am nevoie să mă judeci tu alegi să gândești drept.
Serios?
Am încercat să înțeleg de ce sunt trist
și tot ce am înțeles e că sunt prea indecis
Nimeni nu ajută, sunt o brută cu mine-n lupă
Mi-a fost frică c-o să mor când eram viu 100%.
Acum nu găsesc drumu!
Găsește-l tu că ești deștept
și lasă-mă să mor în droguri lent
să-aștept
orice pas ignorant în parchetul scârțâitor
să-nchizi ochii când te implor să nu mă lași să mor.
Pachetul vieții mele zace la o adresă greșită
la un pas să mor în fiecare zi – viața mea prea plictisită
Ți-am cerut să fii aici, apoi te-am ignorat total
Acum mi-e clar că-s conceput să trăiesc un calvar.
Mi-a fost greu să dorm în frig, acum sunt polul nord
Nu pot accepta ideea că-ntr-o zi o să mor. De dor
Îmi e foarte greu să adorm de când nu mai bag vreun drog
dar m-au ținut mult timp pe loc fără vreun scop așa că scot.
Arma din cazarmă
Vreau să trăiesc o viață normală
doar că în fiecare zi
mai dezvolt câte o boală fatală.
Cu o minte deosebit de anormală
ce face din țânțar armăsar
Nu pot sta la mal, mama iartă-mă că
fac tot ce fac și că trag în ultimul hal în ultimul sac
dar sunt golan!
Îmi găsesc limita la final! Te iubesc iarnă.
D-aia noaptea mi se arată ca un scriitor neînțeles.
O să mai dispară ceva timp pentru că îl văd prea des
Îmi e frică c-o să te caut și n-o să te găsesc
așa că prefer să-mbătrânesc așteptând să mă găsești.
Poate mâine n-o să mai fiu! Să regreți că n-ai văzut
cum mă zbat și mă lupt în acest trup crud din lut
Absolut. Nu mai beau, renunț la vicii proaste
ceea ce-i păcat, tocmai ce mă apucasem.
Îmi e frică că n-o să revin, d-asta amân plecarea
când în mână-ți rămân spini, din rădăcini răpești floarea
Îmi e dor de soare, și ploi, bucurii mărunte-n suflet
necazuri ce mă trag în spate, doar vorbe rele-n urechi.
Bagă-mi-aș p**a-n ea de stare, ‘mi strică orice seară neghioabă
mesaje pe telefon cu „unchiule hai la treaba”
Ma îmbrac in miezul nopții, ma întorc de dimineață
alb la față, mort în viață, nu fac față – ma mențin în față.
‘S înconjurat de pretutindeni
nu mai bag legale stai cuminte-n spate. Nu te-ntinde
că plapuma-i subțire, și n-ai habar cine minte
când e ochi pentru ochi, și ghimpe pentru tine.
Am cărat atâtea-n spate, e momentu’ să ajung pe cruce
Nu mă supăr dacă mor, doar tu știi ce ai în suflet
ce-ți aduce beneficii fii sigur că te distruge
că lipsa-nseamnă tot, și totul ești tu. Strânge-l.
Tot venitul, veninul, verdictul, versiuni, vezi tu tăticu
Te trezești unde te culci, doar că nu-i sigur răsăritu’
Nu răsări tu în beznă să tragi ca Winnetou
că la final oricum contează doar să știi cine ești tu😁.
De fiecare dată când mi-a fost frică
m-am dat 2 pași în spate să-mi iau avânt
și nimeni nu poate să zică
că nu fac ce cânt
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de depresie și deziluzie față de viață, cauzată de dependență și suferință. Artistul se simte pierdut, incapabil să găsească un sens și se confruntă cu gânduri suicidare, căutând o scăpare din acest calvar.