Underman – Printre Noi

Asta-i pauza dintre runde
Sunetul de start te lovește-n frunte
Ridică brațele sus, ține-te de tâmple
Meci final, vulcani clocotiți pe fundal
Transpiri de parcă stai pe furnal
În spate sunt voci de metal: stai că trag
Cuvinte lejere te strivesc sub ele
Rimele mele sunt grele
Te-ntâmpină precum un câmp de mitraliere
Marele inginer te înconjoară
Cu îngeri decăzuți de la propria subsoară
Singurul gând din mintea bolnavă: „omoară”
Crime la ordinea zilei pe fundalul nopții
Dansez cu corbii noștri
Orbi după ce și-au devorat ochii proprii
Improprii să facă artă, preferă să ardă muzee
Mueze dispar, praf de stele
Cu artiști rătăciți prin stepe putrede
Adio miresme, fără regrete, mâna pe trăgaci
Sper să tragi ași, mai bine faci pași
Lasă locul de la masa ta altor lași
Salută zilele în care oțelul moderează
Oamenii lui avansează
Ăștia nu sunt modele, ei distrug, nu modelează.
[R].
Bine ai venit printre noi
Asta-i război
Respiră aerul curat
Cască pe cap
Hai să ne plimbăm
Atentie să nu explodăm
Trage din țigare
E ultima, ține-te tare.
Pot să jur că propriul adversar
Este peste tot împrejur, parcă-l aud
De asta aleg să stau alert precum SMURD
Viața este o floare cu multe petale
Mediul din jur pute a poluare
Cu legile sale împletind legături letale
În continuare ucid fiecare negativ
Mâna se duce la pix instinctiv
Instig la ceva pozitiv printr-un mod distructiv
Greul crește repetat ca o iarbă grasă
Încă din fașă, dreapta pe coasă
Stânga la sângele ce curge din propria coastă
În aer tensiunea adună adepți
Ația oameni strâmbi ce stau drepți
Cu haine de inteligenți și totuși put a inepți
Am ucis cândva un om
Mă vizitează noaptea în somn
Acum sunt prieten bun cu respectivul domn
N-am data exactă dar atât pot să știu
Mai devreme sau mai târziu
Aglomerația asta va fi doar un loc pustiu.
[R].
Bine ai venit printre noi
Asta-i război
Respiră aerul curat
Cască pe cap
Hai să ne plimbăm
Atenție să nu explodăm
Trage din țigare
E ultima, ține-te tare

Sensul versurilor

Piesa descrie o lume distopică, un câmp de luptă metaforic unde supraviețuirea este dificilă. Vorbește despre acceptarea acestei realități dure și despre lupta constantă pentru a depăși obstacolele, chiar și în fața morții și a distrugerii.

Lasă un comentariu