Viața m-a trimis ici-colo, și-am făcut ocolu’
Am fost și ăla rău, pentru că nu le-am oferit ce voiau
Își doreau să îi fac să râdă, până i-am făcut să plângă
Și acum le râd indiferent de ce se-ntâmplă
Mă vezi cu capul în glugă, trăgând o dungă lungă
Plecam motivat la muncă, gândindu-mă că
Sunt pe ducă, și durerea poate să se ducă, odată cu schimbarea
Dar schimbarea eram eu, și simțeam tot mai des chemarea
Îmi găseam salvarea în ambulanță, apoi în drum spre casă
Mai rupeam 50, mă chinuiam să las, să bag și-n plasă
Băgam picături în ochi, cu gândul că sunt norocos
Că încă n-am murit, cine p**a mea a mai văzut drac prietenos
Trag chiar de-i dureros, tu spune-mi dacă ți s-a întâmplat
Să vii acasă rupt de obosit iar toți să creadă că te-ai drogat?
Să te trezești cu ochii-n cer după ce ai leșinat
Și să pleci știind deja ce s-a întâmplat, dar cum c***t
Să te întrebi „ce am băgat?” apoi să mergi să cauți disperat
Chiștocul sperând să mai fie măcar un fum de palmat
Am prins momente când mă uitam în gol la perete
Transpirat gândindu-mă să șterg tot cu buretele
Și mai scriam câteva rânduri, ție-ți ușor să înjuri
Neștiind că pentru a face rap trebuie să ai forță să înduri
Șiroaie de gânduri, să-ți plece banii din buzunar
Să înregistrezi la un microfon de c***t dar se aude mai clar
Dormeam flămând, îmi faceam vise-n cap aruncând cu lei
Când de fapt mă luptam cu ei, prea prăjit o luasem pe ulei
Prea obosit, umblam disperat pe alei
Pe când aveam atât de mulți prieteni încât n-aveam ce face cu ei
Pe când aveam și o fată, dar mi se luase de femei
Deși o iubeam mult, și aveam o groază de idei
Dar din nimic n-ai ce să iei, așa c-am lăsat-o să plece
Și până-n ziua de azi mă tot întreb „de ce”
De ce, cu mine sunt tot mai rece?
În timp ce timpul trece, mă arăt cu degetul
Mă duc în baie să trag un fum și-mi trag sufletul
Și-mi spun singur în oglindă „nu știu cine ești tu”
Sensul versurilor
Piesa descrie lupta cu dependența, deziluziile vieții și sentimentul de alienare. Artistul reflectă asupra greșelilor din trecut, pierderilor suferite și dificultății de a se regăsi pe sine.