Pierdut sunt la marginea Imperiului,
În raiul înverzit, unde Soarele strălucește,
Peste ruinele romane îmbătrânite,
Ale limesului.
O, tu Imperator!
Ajută-mă pe mine, umilul tău miles,
Să ies din pustietate.
Căci îmi lipsește viața,
Îmi lipsește iarba verde;
A Vindolandei.
Și stăteam cu mâinile pe Zidul tău,
Cel îmbătrânit și far’de moarte,
Ce-mi răscolea capul, cu amintiri milenare,
Ce apără Imperiul tău.
Lacrimi de bucurie curgeau pe obrazul meu;
Când ai venit și mi-ai călăuzit sufletul.
Credeam că am fost pierdut la Zidul tău,
Dar parcă ai oprit timpul în loc, pentru sufletul meu.
Și-am văzut Zidul din Raiul verde.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de pierdere și regăsire al unui soldat roman aflat la granița imperiului. El își amintește de casă și de trecut, dar găsește consolare și speranță în credința sa și în frumusețea locului.