Ești lacrima ce-mi cazi pe obraz,
De câte ori mă gândesc la tine
Stele, răsar pentru tine;
Iar eu, privesc ursuz.
Ești cea care mă scoate din apă
Tulburătoare și înghețată,
A cărei trup iese din matcă
A celei far’ de nume.
Iubita mea,
Ești mereu în mintea mea.
Nu pot să scap de chipul și de ochii tăi,
A cărei vrajă mă supui.
Ești bucăți din ceramică,
Dar le voi ansambla la loc;
Și îți voi săpa în inimă,
Să dau, de sufletul tău…
Ești lacrima ce-mi cazi pe obraz,
Când sap ca un arheolog în inima ta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă de a reîntregi o iubire pierdută. Metafora arheologului sugerează o căutare minuțioasă și delicată a sufletului persoanei iubite, dincolo de aparențe și obstacole.