Stau în tăcere în timp ce-n cap,
Mă bântuie, amintirea ta..
Eu nu știu nimic despre tine.
Inima mea este ca un tablou fără ramă
Când mă gândesc la tine.
Te rog să mă ierți, că nu știu nimica despre tine..
Iar numai Divinitatea să mă salveze.
Corpul, mi-e amorțit în tăcerea nimicitoare
În timp ce inima-mi bate nu nerăbdare;
Cum ai fi arătat tu?
Ca o stea plutitoare-n noapte.
Tu ești sus, departe, dar te simt aproape..
De câte ori îmi revii în minte.
Te rog, pe mine să mă ierți.. că nu am dat mai mult;
Din ce am avut.. în mine.
Dar știu că ești sus, .. în timp ce veghezi, ca Soldatul Necunoscut.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și dorul față de o persoană pierdută, idealizată ca o prezență divină. Vorbitorul se simte bântuit de amintirea acestei persoane și își cere iertare pentru că nu a oferit mai mult.