Spun poveștile că-n țară,
Țara-n care primăvara
Doarme beată de miros,
Cu zefirul somnoros
Cărei pleoapele se-nchid,
Spun că la Valliadolid
Un paj înnebunise
Numai pentru că privise
O brunetă, Dona Clara.
Sărea zidul singur el
În grădină la castel
Și-atingând ușor guitara,
Ca vrăjitul Apollon
Prins cu lira-ntre naiade,
El în ritm de serenade
O chema pe Dona Clara.
Vino, să fugim din țară
Țara-n care primăvara
Doarme beată de miros
Cu zefirul somnoros
Cărei pleoapele se-nchid,
Vino din Valliadolid
Unde poate-o vrea norocul
Să m-asculte Dona Clara.
Spun poveștile că-n țară
Țara-n care primăvara
Doarme beată de miros,
Cu zefirul somnoros
Cărei pleoapele se-nchid,
Spun că la Valliadolid
Amorezul în dor amarnic
A cântat un an zadarnic
Era surdă Dona Clara
Sensul versurilor
Piesa spune povestea unui amorez care cântă serenade unei fete pe nume Dona Clara în Valladolid, dar ea nu-l ascultă. El își exprimă dorința de a fugi cu ea dintr-o țară unde primăvara doarme, dar eforturile lui sunt în zadar.